#children

MÂNDRIA

”Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste”

În latină (superbia)

ce este mandria din punctul tau de vedere?

Unii oameni spun ca exista 2 feluri de mândrie ( normala și exagerată), că mândria este bună, e în regulă să fii mandru…

Eu cred ca mândria duce la treapta în care iți ruinezi viața. Dacă ești așa de mândru de realizările tale, de serviciul tău, de rezultatele la examene, te-ai gândit tu în mândria ta și la alții?

Cred că asta face diferența între mândrie și smerenie, nu este un lucru rău să te bucurii de realizările tale, dar să fii mândru și să vorbești, gândești toata ziua la ele, nu vei mai avea timp să te gândeștii că acestea sunt daruri temporare de la cel de sus, toate vor disparea în 50-60-80 ani. Atunci când vom ajunge în cer ce ți se va număra?

Oare rezultatele examenelor sau faptele bune, faptul că ai dat o pâine la un sărac, sau că ai iertat pe fratele care ți-a greșit amarnic?

Știați că mândria l-a izgonit pe Lucifer din RAI, el era cel mai strălucitor, frumos, încâtătoare creație a lui Dumnezeu, dar s-a umplut de mândrei, era plin de el și vroia să ajungă pe scaunul de domnie al Domnului, așa că și-a adunat o mulțime de îngeri de partea lui, doreau să facă război împotriva celui ce i-a creat. Așadar, Dumnezeu l-a izgonit din cer, și acum este numit SATAN, este în centrul pământului încercând să ne ademenească, să fim împotriva Domnului, vrea să fim ai lui. DAR eu deja sunt salvată și știu că nu voi merge în IAD ci în RAI, sunt de partea Domnului. Tu de ce parte ești?

Nu fiți mândrii ci smeriți. Ignorați mândria știind ca nu duce spre bine.

”Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuiești în crăpăturile stâncilor și domnești în înălțime; de aceea, tu zici în tine însuți: “Cine mă va arunca la pământ?

“Voi pedepsi – zice Domnul – lumea pentru răutatea ei, și pe cei răi, pentru nelegiuirile lor; voi face să înceteze mândria celor trufași și voi doborî semeția celor asupritori.”

NU UITATI DE CAMPANIA DE STRANGERE FONDURI PENTRU COPII SARACI. Apreciez mult, sunt sigura ca si ei vor aprecia! Help me raise funds for poor children