Cum îmi învăț copilul să aprecieze ceea ce are?

Photo by Josh Willink on Pexels.com

Cred cu tărie că sunt mulți părinți care au observat la un moment dat cum copilul lor nu apreciază ceea ce au. Cu căt le cumpără și oferă mai multe cu atât disprețuiesc ceea ce au.

Primul pas este chiar acesta, de a conștientiza atitudinea copilului tău și a recunoaște că nu este corectă.

De obicei găsim atitudini nemulțumitoare in familiile cu o stare financiară peste medie, părinții care oferă totul pe tavă copiilor lor fără a-i învăța arta aprecierii.

Cum putem schimba situatia?

1. Tu ești modelul copilului. Folosește cât mai des ”MULȚUMESC, TE ROG”.
2. Comunicarea ( în funcție de vârstă) ieri ai cumpărat o jucărie scumpă, azi îți cere una, tu ce faci îi cumperi sau comunici cu el/ea situația? Cumpărând ceea ce vrea copilul la fiecare reclamă văzută, sau shopping nu facem decât să instalăm disprețuirea față de valoarea lucrurilor deja avute. Oricum copilul se plictisește de jucărie cam după 10 minute, și apoi se pune praful pe ia.
3. Vorbim copiilor despre empatie, mulțumire, dărnicie, generozitate și le amintim cu unii copii nu au aproape ce mânca iar ei au totul în fiecare zi.
4. Fiți confidenți în a spune ”NU” copiilor. Ei vor cere jucării, bomboane, jocuri video, poate la fiecare oră vin cu cereri crezând că li se cuvine totul și orice dorință li se împlinește ca atunci când lui Aladdin i se îndeplinea orice dorință de către Duhul din lampă. DAR ce se va întâmpla peste 20 de ani când copilul acum adult înfruntă realitatea din societate? Aaaa am înțeles, o să fie CEO la firma familiei, dar care o să-i fie atitudinea față de bieți angajații?

Un copil mulțumitor și plin de bunătate va fi un adult responsabil și plin de generozitate!

1 Martie

PARENTING – ce este?

Photo by VisionPic .net on Pexels.com

Aș vrea să traduc PARENTING dar nu avem un cuvânt care să definească acest termen din engleza. Dar sunt ferm convinsă că multi dintre voi știți la ce mă refer, dacă nu, v-om descoperii împreună.

Parenting nu este despre copii, ci în folosul copiilor.

Parenting se referă la procesul de a crește copii și de a le asigura protecția și îngrijirea necesară pentru a se dezvolta în adulți responsabili.

Cu toții știm că nu există părinții perfecți, deoarece noi, oamenii nu suntem perfecți. Dar putem crește copii care să aibă un viitor cu mai puține griji.

Părinții așa mare influența asupra copiilor încât nici nu își dau seama. Acel copil imită cam 70% din viața de familie, practic așa cum ești tu, copilul este sau va fi. Am fost martora unei scene de familie zilele trecute, in Lidl, tatal și fiul la cumpărături, mama prin apel video îi dicta tatălui ce fel de unt să cumpere, tatăl nervos țipa la mama ”de care unt vrei tu, haide spune-mi odată, de ce nu ai venit tu să îti iei”.

Copilul avea în jur de 16-17 ani ea lângă tata încercă să se uite după unt, la un moment dat tatăl furios, țipă la el ”ce stai așa și te uiți, ești un prost și tu ca măta, ce unt vrei tu că încurc circulația aici”

Este un exemplu de AȘA NU, acel copil a trecut printr-o situație jenantă creată chiar de tatăl său. Copilul avea fața posomorâtă și cumva mi s-a făcut mila de el, dacă în public tatăl reacționează așa, cum este acasă? Oare ce exemplu v-a urma copilul lui?

Este foarte benefic să avem grija la stilul nostru părintesc, cum creștem copiii.

”Lăsați copilașii să vină la Mine…”

Aceste cuvinte sunt pline de har si de însemnătate. Îmi place mult acest verset din Luca 18:16, Isus le zice ucenicilor să lase copilașii să vină la El și să nu-i oprească.

Noi, ca adulții, avem impresia greșită despre copii când vine vorba despre a avea o relație cu Dumnezeu, credem ca ei nu sunt capabili să înțeleagă relația cu Dumnezeu, sau cuvintele din biblie.

Am văzut copii care știu versete și însemnătatea lor mai bine ca mulți adulți. În 2017-2018 lucram cu copii dintr-un sat, acestor copilași le vorbeam cateva minute din biblie, am văzut ochișori curioși, îndrăzneți, credincioși, plini de puritate, inocență, smeriți și plini de dragoste față de Creatorul lor.

Îmi aduc aminte, cand aveam 11 ani, într-o duminică trecusem pe lângă o Biserică din care se auzeau cantece voioase, eram tare curioasă și vroiam să intru, dar la ușă erau câțiva copii și un lider al Adunării, copii se uitau pe geamul de la ușă înăuntrul Bisericii, și apoi am înțeles că noi, cei mici nu avem voie înăuntru deoarece suntem gălăgioși. Dar de fapt, copii sunt cei care aud și cred, adulții aud cuvântul și au îndoieli, se gândesc la ce să gatească, la ce fac dupa terminarea mesajului, sau fac baloane din gumă. Nu zic că toții sunt la fel, dar vreau să scot în evidență cum copilașii CRED că Dumnezeu îi iubește, așa simplu cum e.

Photo by nappy on Pexels.com

Copilul în secolul XXI

Copilăria în secolul XXI este extrem de diferită față de toate generațiile.

Practic de la vârsta de 1 an sau cateva luni de viață, copilului i se face cunoștință cu tehnologia, pentru a nu mai plânge sau să poată mama să își facă treaba, copilului i se pune tableta, telefonul, etc în față să se uite la desene animate, să asculte muzică…am vazut cazuri, nu inventez.

Ce îi așa de rău în asta?

• În primul rând copilul nu are nici macar 2 ani (vârsta)
• Practic acel copil nu socializează cu nimeni
• Relația părinte-copil are de suferit mai târziu deoarece copilul o să vrea tot mai mult acel device.
• Nu există dezvoltare fizică

Telefoanele si copii au devenit bun prieteni în aceste vremuri, mai ales în timpul COVID-19. Da, este mult mai ușor acum având smartphone-ul la îndemână, comunicarea cu rude,prietenii din alte țări este mult mai ușoară, și rapidă. Dar, ce ne facem când comunicarea cu cei din aceeași casă a devenit none, zero, și asta din cauza telefoanelor inteligente, si a altor dispozitive.

Se face abuz de telefon sau de ceea ce poate oferii telefonul?

Dacă un copil de 8-10 ani are telefon personal, cu acces la internet, acum fiți sigur ca acel copil crede că are o comoară, pe care de cate ori o deschide îi oferă ceva interesant, nou, interzis. Am văzut copii cu telefon de ultima generație la școală, acest lucru, zic părinți că are avantaje ”pentru siguranța copilului și a părintelui”. Ok, dar ai tu acces la acel telefon, știi tu ce se întâmplă în pauză, poate copilul are facebook și de abia așteaptă pauza pentru a vorbii cu X din țara Y, ca este cool. Și cu toții știm cum oamenii răi se ascund în spatele monitorului (pedofilii, de exemplu).

Copilul după vârsta de 12 ani poate avea telefon, atâta timp cât părinții au acces total asupra activității telefonului. Verificați ce căutari au pe google, la ce se uite pe YouTube, sau daca au un cont de socializare și ce se întâmplă cu el. Am niște copii de 12-13 ani pe contul de Instagram, și văd tot feluri de postări diabolice, challenge-uri… de exemplu acum câteva zile am văzut un challenge care era postat de acest copil, și la bază avea ca 2 din prietenii lui ( băiat, fată) să meargă la o întâlnire, ca un fel de ”date” și se putea alege da sau nu, dar toți erau super încântați de idee, acum nu știu ce face o fată și un băiat de 12 ani la întalnire…dar oare părinții știu?

De asemenea tot pe Instagram, văd fete de 10-12 ani postând poze cu posteriorul la vedere, mai mult dezbracate decât îmbrăcate, interesant că părinții sunt creștini, oameni cu educație, oameni de afaceri. Unde este rușinea, stima de sine, și altele? Mie îmi este rușine și dacă mi se vede breteau de la sutien, online nu este tocmai locul ideal de a-ți arăta frumusețea corpului.

Photo by Pixabay on Pexels.com

English Devices and kids